Mă doare sufletul : “O, Doamne”
Cînd ies din casă şi privesc,
La tot ce ai creat Tu, Sfinte Tată,
Dar omul tot distruge-n chip firesc.


Tu ne-ai creat să fim asemeni Ţie
Blajini, miloşi, curaţi şi răbdători,
Însă cu vremea toţi ne-am depărtat de Tine,
Şi am ajuns la culme neascultători.


Dar fiindcă Tu eşti plin de dragoste şi milă
Văzînd că nici o şansă de scăpare nu avem,
Ai hotărît Să-Ţi răstigneşti pentru noi Fiul,
Să căpătăm în El iertare, dacă vrem.


Dar oamenii cum alergau, la fel aleargă mai departe
Tot desfătînduse în pofte şi păcat,
Şi necătînd că sînt mustraţi de Duhul Sfînt şi de ruşine,
Nu au deloc ei frica, chiar de vor ajunge-n iad.


Stopează-ţi pasul lume, de ce te-npotriveşti?
Aceluia ce î-ţi doreşte numai bine,
Alege astăzi să te pocăieşti,
Nu amîna, căci nu ştii dacă vei ajunge mîine.